După ce am ajuns la Horezu şi am întâlnit gazdele, am făcut o scurtă probă de sunet, însoţită de diverse peripeţii (ceea ce ne-a convins că e nevoie să achiziţionăm stative de microfoane), apoi am plecat să ajutăm economia locală. Adică la cumpărături şi unde altundeva decât la cumpărături de ceramică. Dacă vreţi să cumpăraţi ceva autentic, căutaţi-l pe meşterul Laurenţiu Pietraru, are magazinul la intrarea în oraşul Horezu,venind de către Rm. Vâlcea, la marginei şoselei, ultimul magazin pe dreapta în zona vânzătorilor de ceramică. Un om deosebit, care ştie să-şi promoveze marfa şi care ştie să vorbească cu oamenii. Alte detalii despre ceramică găsiţi pe www.ceramicahorezu.ro.
În jurul orei 20.30 am început recitalul care a durat aproximativ o oră şi jumătate, în faţa unui public format din aproximativ 300 de persoane, un public destul de cald după părerea noastră. în care am regăsit şi mulţi prieteni. Foarte gustate au fost melodiile "Am iubit", "In the Ghetto","Omul Munte" sş "Noapte albastră" pe care de altfel le-am şi bisat, dar şi melodiile "Hai să merem la Cîmpeni" şi " Tai Mujarii".
Mulţumim domnului primar Niţu Constantin pentru invitaţie şi promitem să revenim!
Poze urmează în curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu